Tendința de explorare – dorința arzătoare de a cunoaște necunoscutul

Voi continua astăzi seria articolelor legate de tendințele umane cu cea de a doua tendință pe care copiii o manifestă încă de mici – tendința de explorare. Această tendință este foarte strâns legată de alte două tendințe – curiozitatea și mișcarea.

Fără această tendință de explorare rasa umană nu ar fi unde este astăzi. Omul, condus de nevoile sale dar și de curiozitatea sa, a început să exploreze împrejurimile mediului în care el trăia pentru a face noi descoperiri și pentru a găsi noi modalități de satisfacere a acestora.

Aceste descoperiri pot fi de ordin fizic – cum ar fi noi modalități de a se deplasa, noi alimente, dar pot fi și descoperiri mai puțin vizibile (intangibile) – cum ar fi noi idei privind o educație mai bună oferită propriilor urmași.

Ingredientele de bază pentru o explorare adevărată sunt: o doză mare de curaj (ce apare după dobândirea sentimentului de securitate) la care se adaugă o minte deschisă și în continuă stare interogativă – care își dorește să cunoască necunoscutul.

În ceea ce privește copiii, explorarea este cel mai clar manifestată pe parcursul primelor doua planuri de dezvoltare (vârste cuprinse între 0 – 12 ani).

În perioada 0 – 3 ani copilul este într-o etapă foarte accentuată de dezvoltare. Din punct de vedere al dezvoltării corpului și creierului este cea mai accentuată perioadă de achiziții. Mersul și limbajul sunt două achiziții esențiale pentru ființa umană și modul în care acestea sunt internalizate poate să determine întreaga dezvoltare a copilului.

După ce este obținută libertatea de mișcare, copilul se poate întoarce spre lumea pe care acum își dorește să o exploreze: să o simtă, să o înțeleagă cu ajutorul simțurilor de bază. Este o lume pe care până acum copilul a văzut-o, dar nu putea ajunge la ea.

Această explorare continuă și la copilul aflat în perioada 3 – 6 ani, doar că acum, din acel creator inconștient (condus de o putere interioară) el devine un constructor conștient – intervine acea hotărâre de a face lucruri.

Explorarea dezvoltă gândirea critică, capacitatea de a face asociații, dezvoltă motricitatea fină, îi explică direct și senzitiv situațiile la care se expune, îl învață despre corpul lui și cum se simte acesta în diferite situații etc.

Dacă intervenim și oprim această explorare, îl privăm de dezvoltarea holistică a ființei lui. Explorarea nu este doar curiozitate, dar este o nevoie esențială pentru această perioadă de dezvoltare.

Așa cum am menționat anterior, pe lângă explorarea propriu-zisă, copilul mai are nevoie de satisfacerea unor nevoie esențiale explorării. Una dintre ele este sentimentul de securitate.  Securitatea îi oferă copilului acea lejeritate în explorare și în desprinderea de părinți. Ea se dezvoltă, contrar opiniilor clasice, prin crearea unui spațiu de acceptare la care copilul poate apela de fiecare dată când simte nevoia.

Pentru ca ”dansul” între aproprierea și desprinderea față de părinți trebuie să aibă un ritm natural, nu unul impus. Copilul se desprinde de părinte atunci când este pregătit, dar întotdeauna are nevoia să revină în spațiul acela sigur de acceptare și îmbrățișare.

De asemenea, trebuie avute în vedere expunerea la diferite provocări sau obstacole (unele care sunt în concordanță cu nivelul său de dezvoltare). Aceste provocări îl vor ajuta să-și ”construiască” o anumită abordare a situațiilor de aceste gen (i.e. criză, situații dificile etc.) atât în mediul familial, cât și în mediul exterior.

Pentru copiii mai mari, curiozitatea se manifestă prin întrebări, unele dintre ele fiind privite de adulți ca fiind foarte stânjenitoare. E nevoie să ne pregătim în prealabil și să ne informăm temeinic pentru a le putea oferi răspunsuri cât mai adecvate, răspunsuri cu care noi să fim confortabili dar care să le satisfacă nevoia lor de cunoaștere.

Mediul pregătit trebuie să aibă în vedere și să satisfacă nevoia copiilor de dezvoltare și de mișcare – spre exemplu, crearea unor spații sigure în care copiii se pot rostogoli sau se pot cățăra și pot înțelege mai practic cum funcționează legea gravitației.

Tendința de mișcare este una foarte vastă, așa că în următorul articol o vom aborda din nou, de data aceasta interconectată cu o altă tendință – tendința de independență.

În încheiere, aș dori să-ți ofer o nouă perspectivă de a vedea lucrurile. Un părinte care își pune întrebări, care chestionează ceea ce crede și ceea ce simte, care înțelege că emoțiile sunt bune și revelatoare, este un părinte care reușește să se deschidă și să fie un însoțitor de drum extraordinar pentru copilul lui. Astfel, relaționarea cu propriul copil devine mai ușoară și mai profundă.

 

Dacă ți-a plăcut articolul meu și vrei să afli și alte idei despre cum să crești un Copil Lider, te invit să te abonezi la articolele de pe blog cu ajutorul notificărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *