Împreună pentru viitor

Rolul adultului

A. Rolul ghidului/educatorului Montessori

Ghidul Montessori face parte din mediul pregătit, rolul său fiind acela de a asista Copilul să-și atingă potențialul prin propriul efort.

În calitate de ghid, educatorul are rolul să direcţioneze, să stimuleze şi să ghideze activitatea copiilor.

Mai întâi, se face grupului de copii sau copilului o prezentare a materialelor, Ghidul Montessori utilizând materialul potrivit cu destinaţia sa. Se evită cuvintele şi mişcările excesive, iar acţiunile sunt segmentate astfel încât să se asigure o mai bună înţelegere a conceptului prezentat.

 

Ghidul Montessori evită distragerea atunci când un Copil este concentrat, şi nu intervine decât dacă a constatat că acesta are nevoie de ajutor, s-a blocat, sau îi deranjează pe ceilalţi prieteni. Ajutorul pe care un Ghid Montessori îl oferă Copilului, este întodeauna extrem de limitat.

 

Copilul nu este corectat atunci când greşeşte. Se consideră că încă nu a ajuns să stăpânescă suficient conceptul respectiv iar materialul va fi strâns şi reluat cu alt prilej, după o lecţie individuală, ori după o anumită perioadă de timp.

 

Ghidul Montessori nu pedepseşte copiii niciodată dar nici nu le oferă recompense. Se consideră că singura recompensă de care are nevoie un Copil este cea provenită din mulțumirea de sine, din faptul că a realizat un lucru bun și corect, bazându-se pe propriile lui puteri.

B. Rolul părintelui (părinților)

Părinții pot ajuta copilul asigurându-se că mediul de acasă este cât mai ordonat posibil, nu schimbând constant lucrurile și oferindu-i ocazia să-și păstreze propriile bunuri în ordine.


În cazul jucăriilor, se recomandă să nu fie atât de multe încât copilul să nu le poată aranja sau îngriji. Cutia cu jucării nu este foarte utilă, deoarece încurajează copilul să arunce păpușa deasupra camionului, iepurele deasupra amândurora și mingea deasupra tuturor, fără a ține cont de păstrarea frumuseții și integrității lor individuale. Pot fi construite rafturi joase și un loc desemnat pentru fiecare jucărie.


Umerașele pot fi așezate acolo unde copilul poate ajunge la ele pentru a-și pune hainele.Se recomanda crearea unui spațiu special, în care loc copilul poate lucra cu creioane sau vopsele. Ar trebui să fie posibil să păstreze singur acest loc în ordine dacă îi oferim instrumente care se potrivesc cu mâna lui mică și pe care este capabil să le folosească fără ajutor.

 

Părinții ar trebui să folosească observația pentru a dobândi înțelegere:

Înțelegerea comportamentului este cel mai important aspect al unui părinte conștient.

 


Pentru a observa bine trebuie să fim „aici și acum”, nu numai la nivel intelectual, ci și la nivel intuitiv. Decideți să fiți mai prezenți în viețile copiilor voștri.

C. Rolul asistentului Montessori

Dr. Montessori nu a făcut nicio referință specifică la asistentul din clasă. Relatările primelor „case” includeau bucătari, grădinari, îngrijitori și alți adulți care au avut o semnificație importantă în viața copiilor și în funcționarea clasei. Toți angajații, inclusiv asistenții din școala Montessori, colaborează într-un singur scop: să sprijine dezvoltarea copilului.


Un asistent la clasă este un asistent al ghidului Montessori – nu un asistent al copiilor. Dacă definim sarcinile specifice ghidului Montessori, atunci avem un punct de plecare în definirea rolului asistentului în susținerea acestor sarcini.

Este un parteneriat, în care fiecare partener desfășoară o muncă demnă și validată prin serviciul său către copii.

 

Toate sarcinile care pot fi împărțite ar trebui să fie împărțite și trebuie să existe claritate în modul în care fiecare parte îl va sprijini pe celălalt în sarcinile sale. Comunicarea cu părinții este una dintre sarcinile exclusive ale ghidului Montessori.