Tendința de orientare este una dintre primele tendințe care apar în viața unei ființe umane. Iar instrumentul sau felul în care putem susține această tendință la început este ORDINEA.
Dar ce este ordinea? Hmm…am putea să o descriem ca fiind așezarea într-un loc anume a unor obiecte, ținând cont de anumite cerințe de ordin practic și estetic și urmând o anumită secvență logică.
După părerea mea nu există ordine absolută. Ceea ce poate face ordinea este să te ajute să cunoști mai bine mediul în care te afli și să îți creezi anumite tipare.
Și am realizat un lucru fenomenal: ordinea din mediu te ajută, de asemenea, să ai o ordine a minții bine definită. Ordinea îți oferă încredere, devenind relaxat și liniștit.
Ordinea și organizarea mediului încurajează copiii să-și caute propriul lor drum în acel mediu pentru a se putea orienta și organiza cât mai bine.
Am să vă povestesc o experiență personală: într-una din zile am schimbat locul unui obiect din casă. Fetița mea a observat imediat acest lucru și cu un mers hotărât, a luat în brațe acel obiect și l-a așezat la locul său original. Deși am zâmbit și mi s-a părut comic felul cum a reacționat, am realizat un lucru: tendința de orientarea s-a manifestat.
Orientarea funcționează ca un fel de ”compas interior” – termen folosit de Maria Montessori în cărțile sale. Un compas care îți oferă acel sens de securitate. Cred că fiecare din voi a trăit acest sentiment; atunci când știi încotro te îndrepți sau știi exact ce ai de facut, te simți sigur și încrezător.
Dacă acest simț al orientării ne este îndepărtat sau pur și simplu nu se mai manifestă, te simți pierdut – simți cum punctul tău de referință a dispărut. Vă mărturisesc un lucru: nu te vei simți dezorientat doar în lumea exterioară – vei simți acest lucru și în propria minte.
Cred că cel mai bine veți înțelege acest lucru din relatarea unei experiențe. Îmi plac poveștile și cred cu tărie că exemplele personale și experiențele proprii fac cât o mie de definiții.
Am plecat la studii în Praga. Eram pentru prima dată în acest oraș. Un oraș minunat dar a cărui limbă este o mare necunoscută pentru mine. Primul sentiment pe care l-am avut atunci când am aterizat și am ieșit din aeroport a fost acel de dezorientare… nu știam încotro să mă îndrept. Și nu simțeam acest lucru doar la nivel fizic – frecarea mâinilor și schimbarea expresiei feței – dar și la nivel mental. Cu siguranță mulți dintre voi ați trecut, cel puțin o dată, prin situații de genul.
Într-un final am reușit să ajung la o stație de autobuz și să plec în direcția în care aveam de mers. Dar sentimentul de nesiguranță era prezent în interiorul meu. După ce am ajuns în locul în care trebuia să mă cazez, am rugat gazda să îmi arate un pic împrejurimile pentru că efectiv mă simt copleșită.
Până la urmă am reuși să mă orientez și să încep să explorez împrejurimile.
Unde vreau să ajung? După aproximativ 3 luni am fost nevoită să revin în Praga. Dar care era sentimentul care dăinuia acum? Cel de siguranță, ba mai mult chiar simțeam că nu am fost plecată deloc. Că am stat acolo tot timpul. Știam exact ce am de facut, unde să merg și cum să mă descurc. Și postura corpului meu precum și expresia feței emanau acea încredere și ordine a gândurile și acțiunilor ce le am de făcut. Locurile mi se păreau cunoscute, drumurile erau mult mai clare.
Așa este și în cazul copiilor – atunci când un copil se simte în siguranță și se poate orienta în mediul în care se află, el va începe singur să exploreze împrejurimile pentru a-și satisface nevoile. Nu e nevoie ca noi să intervenim cu absolut nimic – e nevoie doar de răbdare și înțelegere. Totul va veni de la sine.
Dacă ți-a plăcut articolul meu și vrei să afli și alte idei despre cum să crești un Copil Lider, te invit să te abonezi la articolele de pe blog cu ajutorul notificărilor.
