Și pentru că eu mi-am pus de curând această întrebare, am decis să scriu răspunsul în postarea de astăzi. Acesta este tendința de imitare.
Imitarea este un mod natural prin care oamenii încearcă să se adapteze mediului în care trăiesc sau viețuiesc pentru o perioadă scurtă de timp (spre exemplu perioada în care mergeți la studii într-o țară).
Copiii mici sunt cei mai buni imitatori. Ei încearcă să imite acțiunile și mișcările pe care le văd la adulți. Rareori un copil mic se va aventura să intre într-o activitate sau acțiune pe care nu a văzut-o înainte performată de adulții din jurul său.
Imitarea are un rol esențial în dezvoltarea copilului fiind unul dintre motoarele de învățare.
În cazul copiilor mai mari și chiar a adolescenților ei imită atitudinea sau modul de abordare privind o anumită situație de la prietenii lor fie de aceeși vârstă, fie mai mari.
În cazul adulților, această tendință de imitare se va manifesta prin imitarea comportamentului altor adulți din jur. Scopul acestei imitări este adaptarea în acel mediu.
Și revenind la exemplul meu anterior, legat de studierea într-o țară străină pentru o perioadă limitată de timp. Cât timp vei sta acolo vei încerca să te comporți, să acționezi și chiar să vorbești așa cum o fac cei din jur – îți dorești să te integrezi în acel mediu (sau mai bine zis: să nu pari ciudat); să fii privit ca parte din grup.
Oricât de greu ne este să recunoaștem, conștient și natural, lucrurile așa au loc. Putem observa acesta manifestare foarte clar în cazul adolescenților. După o perioadă, simți că faci parte din acel mediu și lucrurile se schimbă. Dar asta este o altă temă de discuție pe care poate o vom trata într-un alt articol.
Atunci când vorbesc de imitare, nu mă refer la acea imitare fără discernământ – imitare orbește. Imitarea ar trebui să ne ajute să înțelegem mai bine pentru ca, apoi, să fim capabili să creăm sau/ și îmbunătățim unele lucruri/ acțiuni/ comportamente.
Pentru a înțelege mai bine, am să vă dau un exemplu personal; o activitate pe care am desfășurat-o acum vreo 2 luni împreună fetița mea de 1 an și 9 luni.
Era o zi frumoasă de toamnă și un covor de frunze ne-a ”îmbrăcat” curtea. Am văzut acest lucru ca o oportunitate de a avea o activitate împreună cu copiii. Așa că m-am apucat să mătur câteva frunze pentru a face o grămadă mai mare pe care apoi să o depozitez într-un loc separat, în timp ce copiii mei se jucau prin curte.
Fetița mea a observat că fac ceva, așa că s-a apropiat și m-a privit cu atenție. Nu a vrut să se implice, pentru moment în activitate, dar nici eu nu am spus nimic, ci doar am observat-o cu coada ochiului.
Când a venit vorba de depozitarea frunzelor. S-a întâmplat ceva foarte interesant. Fără ca eu să îi propun, a decis să se implice și activ.
Deși eu am ales să folosesc un faraș pentru a transporta frunzele, cea mică a procedat diferit. Întâi a urmărit ce fac, apoi a luat ea farașul și eu am păstrat mătura, măturându-i în faraș frunzele.
A cărat de vreo 2 ori frunzele așa, după care și-a dat seama că ceva nu e în regulă, așa că a lăsat deoparte farașul – cât timp ea căra frunzele cu farașul, eu am strâns frunze în așa fel încât să obțin o grămadă considerabilă.
Și exact în acel moment o și observ pe cea mică cum efectiv se aruncă în grămadă (dar piciorușele îi erau pe pământ) și cuprinde cu mâinile grămada de frunze. Apoi se ridică și pleacă spre locul unde vroiam să adunăm toate frunzele.
A fost uimitor să văd ce conexiuni a putut face. Dar să vă spun un secret: ea a văzut această abordare de a ”strânge” frunze între mâini într-o zi când ne jucam în parc. Doar că acolo le aruncam în aer și atât. Deși contextul era altul, mintea ei a reușit să facă conexiunea.
Aici a fost mai mult o manifestare a tendinței de calculare – ce implică judecată, estimări și analiză. Bazându-se pe experiențele anterioare, fetița mea a ales ce acțiuni să întreprindă.
Fetița a imitat ce a văzut la mine, apoi a văzut că nu funcționează și și-a creat propria ei abordare. Am rămas fără cuvinte și având o imensă bucurie în suflet pentru realizările ei.
Copiii ne oferă mici aluzii despre cum lucrurile ar trebui să aibă loc .
Imitarea are implicații în mai multe aspecte ale creșterii și dezvoltării copiilor astfel
- este un mod de a învăța;
- reprezintă o modalitate de a socializa și de a lega relații cu ceilalți;
- este o formă de comunicare;
- poate fi o formă de joc;
- este un impuls pentru dezvoltarea limbajului (acest aspect se aplică mai mult la bebeluși);
- ajută la dezvoltarea cognitivă a copilului;
- ajută să evaluezi copilul în privința capacității de spontaneitate și creativitate.
Dacă ți-a plăcut articolul meu și vrei să afli și alte idei despre cum să crești un Copil Lider, te invit să te abonezi la articolele de pe blog cu ajutorul notificărilor.
