În articolul trecut, pe care îl poți citi aici, v-am povestit despre manifestarea tendinței de muncă observată la băiețelul meu atunci când am făcut împreună câteva clătite delicioase. Dar o altă tendință s-a manifestat atunci – tendința de concentrare.
După cum am menționat într-un articol anterior, pe care îl poți citi aici, tendințelor umane sunt inter-conectate și nu funcționează independent. Multe din acțiunile pe care le facem zilnic sund rodul acestor tendințe.
Dar oare ce este concentrarea? Concentrarea este capacitatea de a rămâne în propriile gânduri și de a nu acorda atenție factorilor sau zgomototelor care vin din exterior și care te pot distrage.
Cu ajutorul concentrării și a autocontrolului (o altă tendință pe care o manifestăm și care este strâns legată de tendința de concentrare), o persoană își acordă întreaga atenție (focus-ul) unui lucru ce îl are de îndeplinit sau o provocare pe care o are de depășit, efectuând mișcări coordonate.
Atât concentrarea, cât și autocontrolul, sunt calități cu care noi ne naștem dar pe care e nevoie să le exersăm pentru a le putea dezvolta și îndeplini corespunzător. Dacă nu facem acest lucru, cu timpul ele vor dispărea.
Și ca să revin la exemplul meu cu pregătirea clătitelor. În momentul în care băiețelul meu a luat mixerul și a vrut să lucreze cu el, pe măsură ce era mai concentrat pe mișcarea mâinilor și cum să o efectueze cât mai corect, nu a scos nici un sunet și nu mi-a cerut nici un ajutor.
Apoi, în momentul în care a simțit că acest lucru a fost îndeplinit așa cum și-a propus, concentrarea a dispărut; a ridicat capul, și mi-a zâmbit larg – un zâmbet ce transmitea acea pace interioară și fericire privind propria reușită.
Ce ar fi însemnat dacă îl acel moment critic eu aș fi intervenit și aș fi spus: ”Dă-mi voie să-ți arăt cum se face.” Mulți dintre noi o facem, din dorința de a ajuta.
Deznodământul este cu totul altul – copilul devine agitat; nu mai este deloc atent la ce îi explici – nici nu se uită la mișcările tale; totul se termină prin trântit pe podea sau încleștarea mâinilor, apoi țipete și plânsete.
Aceste reacții sunt la început, însă pe măsură ce el crește, ele nu se mai manifestă așa de evident deoarece dorința / voința interioară se estompează și apare supunerea și resemnarea.
Ce deznodământ diferit având ca punct de început aceeași acțiune. Și totul a plecat de la un lucru atât de mic, dar atât de important:
concentrarea și autocontrolul copilului cresc
pe măsură ce
concentrarea și autocontrolul adultului cresc
Ce este, atunci, de făcut? Cum să procedați în astfel de situații?
În primul rând, o astfel de concentrare trebuie încurajată și chiar „oferită” cât mai des. Observă ori de câte ori copilul intră într-o stare de concentrare – dă semne vizibile că este atent și nu îl întrerupe.
Spre exemplu, când privește pe geam păsările, sau când găsește o râmă și o studiază; ori când vede o gărgăriță și vorbește cu ea; când rupe o hârtie și o face minute în șir fără să dea vreun semn de oboseală sau neplăcere.
Orice activitate care îl captivează pe copil, oricât de banală pare la suprafată pentru noi, adulții, de fapt acolo se ”construiește” capacitatea sa de concentrare.
Noi, adulții, uităm să fim atenți la el și să îi oferim spațiul de care el are nevoie pentru a face acest lucru.
Atenția copilului se ”hrănește” din atenția pe care adultul o acordă
În pedagogia Montessori, unul din principiile de bază este de a-l lăsa pe copil într-o activitate, atât timp cât are nevoie. Ceea ce urmărește adultul este ca orice copil să atingă o stare de concentrare, de atenție asupra activității pe care o desfășoară în acel moment. Să devină captivat de ceea ce face, fie că citește, desenează, curață castraveți (viața practică este extrem de importantă), plantează flori sau rezolvă probleme la matematică.
Această stare de concentrare la care ajunge un copil, mai devreme sau mai tarziu, îi ”hrănește” acestuia sufletul, așa cum alimentele îi ”hrănesc” corpul.
Într-o clasă Montessori, fie una de grădiniță ori școală, copiii sunt întrerupți și corectați numai dacă, ceea ce fac afectează negativ alți copii sau dacă activitatea lor este inutilă pentru progresul individual.
După cum ați putut observa, înțelepciunea și răbdarea adultului sunt extrem de importante în acest proces. Vă ofer mai jos un alt exemplu în care tendința de concentrare își ”arată” roadele.
De data aceasta am ales o întâmplare ce a avut loc într-o clasă Montessori. Un copil s-a așezat comod pe un scaun în fața unui geam, geam pe care l-a privit minute în șir. După o perioadă destul de lungă, educatoarea a hotărât, deși încă nesigură, să meargă până la el să îi sugereze o activitate, deoarece micuțul părea să nu facă ceva util. Însă chiar atunci copilul s-a ridicat și a exclamat, cu uimire: „Uau, geamul ăsta este un dreptunghi!” – Morala: Nu vă grăbiți să întrerupeți un copil care aparent nu face nimic util!
Calitatea experiențelor contează mai mult decât cantitatea acestora!
Dacă ți-a plăcut articolul meu și vrei să afli și alte idei despre cum să crești un Copil Lider, te invit să te abonezi la articolele de pe blog cu ajutorul notificărilor.
