”Joaca este munca copilului”
Atunci când folosește termenul de ”joacă” ea nu se referă la acele acțiuni fără scop final sau la joaca cu acele jucării nepotrivite cu etapa de dezvoltare a copilului. Ea se referă la joacă, ca și activitate formativă a caracterului copilului, în care acesta reușește, prin activități ghidate, să se construiască pe sine.
Ce rol are munca în viețile noastre? Păi, în primul rând, societatea actuală nu ar exista. Nu poți să te odihnești sau să stai pe loc la nesfârșit – ”Un lucru pe care viața nu îl poate face niciodată este să stea pe loc.” (Maria Montessori, Minte Absorbantă)
Tendința de a munci este un ”instinct” pe care rasa umană îl are încă din cele mai vechi timpuri. Este o caracteristică cu care fiecare din noi ne naștem. Datorită acestei tendințe ne putem satisface nevoile de bază (mâncare, adăpost, vestimentație etc.). Progresul civilizatiei a avut loc cu ajutorul muncii și a mișcării, civilizațiile trecute putând să-și facă vizibile operele – piramide, temple, clădiri istorice etc.
Dr. Maria Montessori a observat că toți copiii au tendința de a munci, încercând în permanență să imite acțiunile adulților. Ei nu consideră că ceea ce fac este joacă, cu toate că așa ar părea din afară. Ei consideră că acele acțiuni constituie munca lor și sunt fericiți să o realizeze.
Scopul final al oricărei acțiuni pe care copilul o întreprinde este unul interior, de construcție a personalității. Copiii ”muncesc” la construirea propriei personalități cu mare vigoare, iar noi, adulții, trebuie să le creăm cadrul pentru a reuși.
Această ”construire a personalității” nu este posibilă decât la o vârstă cuprinsă între 0 – 6 ani. Dacă adulții nu fac nimic ca să stimuleze acest act al creației, copilul va avea peste un timp o minte șovăielnică, va fi incapabil să termine ceea ce a început, capricios, nefericit, nesatisfăcut și agitat. Toate acestea se întâmplă deoarece nu există o ordine interioară.
Copilul desfășoară o anumită activitate, o anumită muncă din nevoia interioară de a face ceva pur și simplu, din plăcere. Aceasta este una din minunatele lecții pe care copiii ne-o oferă:
Pentru a forma și menține inteligența, este nevoie să ne folosim mâinile.
Așa cum am spus mai sus, munca întreprinsă de un copil are un scop intern bine definit. Spre deosebire de copil, munca întreprinsă de adult are, de cele mai multe ori, un scop extern bine definit. Poate și de aici apar unele neînțelegeri, adulților fiindu-le uneori imposibil să înțeleagă de ce copiii fac anumite lucruri pe care ei le găsesc inutile.
S-a demonstrat că toți copiii pot munci serios, dezvoltând o mare putere de concentrare, dacă activitatea în care sunt implicați îi atrage profund.
Un copil care lucreză cu plăcere și dorință nu simte niciodată oboseală. Dacă devine obosit, este un semn că informația/activitatea este prezentată/oferită la un moment inoportun. Un copil este mereu bucuros să învețe iar la finalul activității va avea un sentiment de împlinire și realizare.
Activitățile în care copiii își folosesc mâinile, sub ghidarea inteligenței, contribuie la dezvoltarea unei atenții profunde din partea acestora. Copiii au aceasta putere a momentului – o putere pe care o pierd pe parcursul vieții în drumul lor spre maturitate.
La final, m-am gândit să vă ofer un exemplu din viața personală privind rolul pe care munca îl are asupra copiilor și cum noi, adulții, le putem fi un ghid activ în procesul lor de dezvoltare.
Așa ca fiecare din voi toți, trăiesc într-o eră a vitezei; viața mea se desfășoară pe repede înainte și nici nu îmi dau seama când a trecut ziua. Doar că, într-una din zile am decis să sparg acest cerc vicios si am decis să gătesc un desert delicios bucurându-mă de moment și de procesul în sine – am decis conștient acest lucru.
Imediat ce am început să pun pe masă ingredientele, băiatul meu cel mare, care pe vremea aceea avea cam 2 ani jumătate, m-a întrebat ce fac. Cu zâmbetul pe buze i-am răspuns: ”câteva clătite delicioase”. Nici nu a fost nevoie să adresez eu o întrebare că instant a urmat următoarea afirmație: ”Yammy. Delicios. Îmi plac clătitele. Vreau să ajut.”
Deși urma să îl întreb eu dacă vrea să participe, în sufletul meu am simțit o bucurie imensă, dar în același timp am conștientizat că pentru ei, copiii, acest lucru de a oferi ajutor, este ceva ce nici nu îl constientizează – este natural și normal să ajuți, atunci când poți să o faci.
Așa că ne-am apucat să punem toate ingredientele într-un bol – eu făceam o acțiune, iar băiatul meu o repeta în stilul său stângagi, dar minunat (ex:eu spărgeam un ou și aruncam coaja, el spărgea un ou și aduna coaja din bol 🙂 )
A urmat provocarea cu mixerul. Inițial am început eu, după care a urmat : ”mami, vreau și eu”. În acel moment un milion de frici și întrebări au apărut în mintea mea – ca fiecare mamă care dorește să-și protejeze puiul. Dar pentru că la început am luat decizia ca această activitate să fie una de bucurie, iar acum nu eram doar eu parte din ea, ci și fiul meu, am decis să-i ofer mixerul. Mai întâi mâna mea era deasupra mâinii lui, după care ușor, ușor i-am dat drumul.
Cred că vă imaginați ce a urmat…doar că țin să vă spun că nu e chiar așa. La început mișcările lui erau ne-coordonate și îi lipsea concetrarea. Dar pentru că și-a dorit mult să ajute și îi plăcea ce face, imediat am observat cât de concentrat a devenit – își dorea să realizez mișcarea cât mai bine. Îl priveam și mă minunam. El a reușit ce eu mi-am propus conștient să fac – să fie aici și acum. Să se bucure de prezent și de proces. Iar zâmbetul larg și minunat ce s-a instalat pe fața lui mi-a confirmat ceea ce eu observasem.
Toată experiența s-a încheiat cu gătirea celor mai bune clătite pe care le-am putut mânca vreodată. Bineînțeles că au mai existat și altele, dar acelea au avut o însemnătate aparte.
Vă las în gând cu o afirmație:
Inteligența se formează prin muncă – e nevoie să fii acolo și să fii TU pentru a reuși!
Dacă ți-a plăcut articolul meu și vrei să afli și alte idei despre cum să crești un Copil Lider, te invit să te abonezi la articolele de pe blog cu ajutorul notificărilor.
