Acest comportament continuă indiferent dacă îi explici sau îi spui clar că ”nu se poate”.
Motivul pentru care îndemnurile tale, tonul ridicat și, poate, chiar amenințarea că îl pedepsești nu a dat rezultate este legat de faptul că nu ai dat o reală importanță sentimentelor lui. Nu ți-ai acordat timp să observi detașat, obiectiv și cu atenție sporită pentru a putea înțelege mai bine de ce-ul din spatele acțiunii.
Iată 3 soluții ce poți face în anumite situații pentru a depăși provocarea pe care aproape toți părinții o au:
1) discută și stabilește împreună cu al tău copil ce vreți să faceți/ ce program aveți pe parcursul unei zile – astfel se simte și el parte din familie și simte responsabilitatea oferită de a lua decizii, decizii de care adulții țin cont.
2) dacă își dorește mai multe lucruri și tu știi că multe dintre ele sunt luate la impuls, explică-i că putem cumpăra un număr limitat de obiecte – oferă-i libertatea de a alege acele obiecte și nu ceda în a mări numărul; acest lucru îi oferă acel sentiment de libertate și putere de decizie, dar știe că existe și anumite limite bine stabilite.
3) oferă-i posibilitatea să își aleagă singur activitatea, lucrurile cu care să își petreacă timpul – în mod normal va alege să facă ceva ce îi place și îi creează satisfacție; acest lucru îl face mai responsabil și conștient de propriile dorințe dar și mai independent și fericit.
Această abordare prin care adultul respectă natura copilului, răspunde nevoilor sale și îl ajută să-și împlinească întregul său potențial a fost integrată acum mai bine de 100 de ani de Maria Montessori. Ea a creat pedagogia Montessori, o pedagogie care pune accent atât pe un mediu pregătit, cât și pe educatorul format și un set de materiale educaționale specifice.
Combinând libertatea cu responsabilitatea, educația Montessori le asigură copiilor un rol mai activ în cadrul procesului de învățare, standarde înalte de excelență academică, conștiință socială și dezvoltare morală, precum și o viziune asupra umanității și a propriilor realizări care-i va inspira să-și ocupe locul în comunitate, la timpul lor, în calitate de adulți pe deplin integrați în societate.
Mai mult decât a ne trimite copiii la o grădiniță/ școală Montessori, merită să integrăm această filosofie în modul nostru de creștere a copiilor și în stilul nostru de viață, iar acest lucru poate fi făcut mai simplu decât am crede, prin mici schimbări introduse încetul cu încetul. Chiar dacă este posibil să nu vedem rezultate de pe o zi pe alta, cu timpul, vom simți că efortul a meritat și că eforturile de astăzi sunt un adevărat cadou pentru copiii noștri și pentru viitorul lor.
Nu ești singurul părinte care are astfel de provocări.
Dar astăzi ai aflat 3 soluții și multe informații utile care să te ajute sa depășești provocările și să nu mai lași timpul să treacă fără să lucrezi zilnic la obiectivul tău: un copil autonom, independent, fericit, responsabil și capabil de a lua decizii singur.
”Tot ceea ce suntem noi înșine a fost făcut de către copil”
Maria Montessori
Dacă ți-a plăcut articolul meu și vrei să afli și alte idei despre cum să crești un Copil Lider, te invit să te abonezi la articolele de pe blog cu ajutorul notificărilor.