Viața se divide în diferite perioade de creștere manifestate prin diferite schimbări la nivel fizic, social, emoțional și psihic. Fiecare perioadă are nevoile sale specifice manifestate într-un mod unic.
Viața este împărțită în perioade scurte de 6 ani ce construiesc un ritm – Maria Montessori îl numește Ritmul constructiv al vieții. O perioadă de efort maxim este urmată de o perioadă de liniște și repaus.
Aceste perioade pot fi găsite oriunde în natură, manifestate în diferite moduri. Maria Montessori compară aceste perioade cu procesul de metamorfozare a unui fluture. Pentru a deveni fluture, omida trece prin diferite perioade de criză.
Deși un fluture este un fluture, el arată diferit în fiecare etapă a vieții: oul, ascuns ochiului, ferit, protejat. Omida, activă, înfometată (precum copilul este înfometat de cunoaștere), cu păr și picioare. Pupa, o perioadă în care fosta omida trece prin transformări majore, deși trăiește în cocon, este nemișcată, totul se întâmplă în interior lăsând apoi în urmă fluturele – desăvârșirea omizii. Diferit cu totul de mica omidă, fluturele își întinde aripile grațioase și se înalță către cer.
Aceste ”crize” sunt prezente și în viața ființei umane, deși manifestările nu sunt așa de evidente. Aceste perioade sau faze se numesc planuri de dezvoltare. Deoarece caracteristicile fiecărui plan sunt așa de diferite și schimbările atât de evidente, Maria Montessori folosește următoarea metaforă pentru a evidenția trecerea de la un plan la altul: ”Dezvoltarea este o serie de renașteri”.
În fiecare plan există anumite momente de interes către o arie specifică (ex: limbaj, mișcare) care se numesc perioade senzitive. În primul plan de dezvoltare aceste perioade pot fi identificate pentru că se știe când acestea încep și când se termină. În celelalte planuri ele nu mai sunt atât de clare.
Maria Montessori a observat că un copil trece prin diferite forme de dezvoltare și ceea ce decide să facă ca adult este condiționat de ceea ce s-a întamplat cu el în perioada copilăriei. De aceea este important să identificăm nevoile copilului, în funcție de planurile de dezvoltare și perioadele senzitive, astfel încât să-i oferim mediul pregătit pentru o dezvoltare potrivită.
În mediul Montessori copilul învață că este valoros, că este respectat. Iar Educatorul ar trebui să dea copilului încrederea că are puterea să devină un adult încrezător în forțele proprii, care, dacă își propune să facă ceva anume, va reuși.
Educația trebuie văzută ca un ajutor oferit vieții însăși de a-și satisface toate nevoile atât fizice cât și psihologice și de a dezvolta acele puteri nemărginite cu care fiecare din noi este înzestrat.
În „Mintea absorbantă”, Maria Montessori spunea: „Copilul este înzestrat cu puteri nebănuite, ce ne pot ghida către un viitor luminos. Dacă ceea ce ne dorim cu adevărat este o lume nouă, atunci educația trebuie să aibă ca scop dezvoltarea acestor posibilități ascunse.” (The absorbent mind, pg.4)
Mai mult decât atât, personalitatea umană este în mod esențial unică, în toate planurile de dezvoltare, de aceea spunem ca
însuși copilul este cel care formează viitorul adult.
Dacă nu am ajutat copilul, atunci nu ajutăm nici adultul pe care îl conține.
Pentru a înțelege mai bine caracteristicile și particularitățile fiecărui plan de dezvoltare, aveți aici o schemă succintă, o hartă cu informații valoroase care să vă ghideze în rolul de părinte.
Dacă ți-a plăcut articolul meu și vrei să afli și alte idei despre cum să crești un Copil Lider, te invit să te abonezi la articolele de pe blog cu ajutorul notificărilor.
