Montessori acasă – rafinarea simțurilor

Mereu mi-a plăcut să găsesc partea bună din orice provocare am întâmpinat în această călătorie numită VIAȚA. Mă întreb oare, aș mai avea ”poftă de viață” dacă ar exista un ritm constant? Ce zici, ar interveni monotonia, nu-i așa?

Ei bine, zilele acestea nici gând de monotonie sau panică în viața mea și a familiei mele ci mai degrabă o atmosferă de voie bună și distracție. Știți care este toată partea pozitivă din această situație (cel puțin în cazul meu) – am scăpat de scuza ”Nu am timp….”. Dintr-o dată această noțiune abstractă, numită ”timp” a căpătat o nouă conotație 🙂

Astăzi îți propun 3 activități legate de simțuri.

Simțurile sunt canalul direct prin care mintea/ informația  din interior se construiește. Cu cât aceste simțuri sunt mai rafinate, cu atât informația este mai clară și mai utilă.

 

Să începem!

 

  1. Micul degustător

Această activitate are rolul de a dezvolta simțul gustativ. Este o activitate plăcută de copii, și de ce nu și de adulți.

Aveți nevoie de o tavă potrivită ca mărime, câteva recipiente mici (boluri, castroane, pahare), un șervețel de hârtie, un instrument pentru degustat – noi am folosit o linguriță, dar puteți folosi cu ușurință scobitori și diverse alimente:

  • rondele de banană,
  • bucăți de mandarină, măr, pară,
  • afine,
  • fulgi de ciocolată,
  • prune confiate,
  • caise deshidratate,
  • bucăți mici de smochine,
  • stafide,
  • bucăți de ardei capia,
  • rondele de morcov,
  • cubulețe de cașcaval,
  • alune mărunțite,
  • caju

Copiilor curajoși le puteți oferi și o mască de somn atunci când degustă pentru a nu fi tentați să deschidă ochii 🙂

Umpleți recipientele cu diverse alimente și puneți-le pe tavă.

 (Pentru copiii mai mici recomand în jur de 3 – 4 tipuri diferite de alimente pentru degustat. Puteți mări numărul alimentelor în funcție de vârsta și interesul copiilor.)

Acoperiți tava cu un șervețel și chemați micii degustători. Fiecare copil va primi un instrument de degustat pe care îl va folosi până la finalul jocului.

Înainte de a începe, puteți întreba dacă vreunul dorește să fie legat la ochi. Dacă nu, rugați-l să țină ochii închiși până îi spuneți să îi deschidă.

Nu uita: este un joc al cărui scop principal este distracția și voia bună! 🙂

Puteți începe degustarea cu alimentele preferate ale copilului sau care sunt ușor de recunoscut.

Astfel îi veți trezi interesul și îi va crește încrederea în propriile puteri.

Adultul fie va ghida mâna copilului pentru a putea lua din recipient, fie îi va introduce copilului în gură alimentul cu lingurița/scobitoarea. Reacoperiți apoi tava cu șervețelul de hârtie.

Imediat ce ai ”un verdict” iar copilul este hotărât pentru el, scoateți recipientul de sub șervețel. Rugați copilul să deschidă ochii sau să își dea masca jos.

Evaluați împreună răspunsul și află argumentele ce au stat la baza alegerii.

La început nu da prea multă importanță ”etichetării” gusturilor: dulce, sărat, acid, amar sau texturii: fraged, moale, crocant etc. . Cu timpul, când al tău copil devine maestru, poți să-i oferi și acest limbaj.

De asemenea te încurajez să adaugi și alimente neobișnuite cum ar fi muguri de pin, conopidă murată, ciocolată neagră cu sare etc. . Pentru mine a fost un moment prielnic de a dezvolta paleta gustativă a copiilor mei 🙂

 

  1. Cărțile de joc

 

Această activitate de rafinare a simțurilor are ca focus simțul vizual. Ea poate fi un punct de start pentru crearea altor activități asemănătoare cu diverse carduri, jucării etc.

Pentru această activitate aveți nevoie doar de un pachet obișnuit de cărți de joc și de multă voie bună.

Amestecați bine cărțile, după care le așezați pe masă cu fața în sus astfel încât să se poată vedea foarte bine culorile. Apoi adultul ”va explica” copilului regulile jocului prin lucru efectiv. Începe să strângi laolaltă (grupezi) toate cărțile roșii – de inimă roșie și romb.

Când observi că al tău copil a înțeles natural principiu, te retragi discret și îi dai voie să continue.

Procedează la fel și cu cărțile negre – de treflă și de inimă neagră.

După ce aruncați o ultimă privire asupra rezultatului, strânge toate cărțile și amestecă-le bine. Pune cărțile pe masă, de această dată cu fața în jos. Alege două dintre ele și poziționează-le una lângă cealaltă, în fața ta. Întoarce-le. Dacă sunt de aceeași culoare, așază o carte peste cealaltă. În caz contrat, a doua carte întoarsă o reîntorci cu fața în jos și o returnezi în mulțime. Continuă cu aceeași regulă până observi că al tău copil a înțeles regula. Apoi îi dai voie să continue până va reuși să grupeze toate cărțile după culoare.

Pentru dezvoltarea jocului, cărțile mai pot fi grupate după semn sau după valoare (cei patru ași, cei patru valeți etc.).

 

  1. Vânătoarea de comori

 

Acest joc are ca focus rafinarea tuturor simțurilor și poate fi adaptat în funcție de spațiul disponibil – în casă ori afară, în grădină.

Câteva indicații de urmat:

– scrie pe un bilețel o probă de îndeplinit în drumul spre comoară

– comoara poate fi un aliment, un obiect ce copilul/copiii dorește/doresc sau îi/le place și poate fi împărțită

– împăturește bilețelul cu proba și introdu-l într-un bol

– găsește un loc potrivit pentru ascunderea comorii

– desparte în litere locația unde se află comoara și scrie câte o literă pe un bilețel

– oferă copilului care a dus la bun sfârșit proba posibilitatea să extragă un bilețel cu o literă

– copilul/copiii trebuie să descopere cuvântul format din aceste litere pentru a descoperi unde este comoara

– în cazul în care al tău copil sau unii copiii încă nu reușesc să citească, adultul îl/îi poate ajuta cu descifrarea mesajului, copilul putând să extragă din bol bilețelul cu proba.

Nu uita: jocul este pentru a ne simți bine împreună, pentru a ne distra, pentru a descoperi lucruri noi sau pentru a împărtăși cunoștințe.

 

Focusul este munca în echipă și/sau competiția copilului cu el însuși.

 

Câteva idei de probe:

  • Numește 5 fructe preferate
  • Numește 5 legume preferate
  • Fredonează un cântec în timp ce sari într-un picior
  • Adultul/un prieten imită un sunet iar copilul ghicește (de exemplu: cum face găină, cum aleargă calul, cum bem apă etc.)
  • Observă în jur 3 lucruri de culoare …… și numește-le cu voce tare (folosește culori simple și cunoscute de copil/copii)
  • Cere copilul să transporte un obiect mai greu (de exemplu o sacoșă/geantă plină cu cărți) dintr-o parte în alta cât de repede posibil – evidențiază punctul de start și punctul de sosire fie cu o jucărie (în casă), fie cu câteva pietre (în gradină)
  • Recolta: copilului/copiilor, înarmat/înarmați cu coșuleț/coșulețe i/li se oferă sarcina de a găsi și de a aduna diverse lucruri: 4 crenguțe, 3 frunze cu forme diferite, 2 pietricele de mărimi diferite, 2 capace de sticlă, 4 bețișoare de urechi, 3 biluțe de bumbac etc. (atenție: să te asiguri ca acele obiecte există în încăpere/grădină altfel sarcina este inutilă).

Acestea sunt cele 3 activități propuse de mine. Te încurajez să oferi un comentariu/un feedback cum a fost la tine experiența.

 

Cu profundă recunoștință,

Raluca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *