Tendintele umane – directivele din spatele acțiunii
Ființe umane – cine suntem oare? Care este scopul nostru aici și acum? Este interesant de privit un aspect: deși suntem diferiți ca înfățișare sau în ceea ce privește limbajul de exprimare folosit, ori mediul în care trăim este unul mai dezvoltat sau nu, cu toții avem un punct comun – nevoile noastre de bază. Deși lumea în care trăim este într-o continuă schimbare, aceste nevoi de bază, care pot fi unele fizice (cele care susțin viața – mâncare, apă,