„Copilul are o minte capabilă să absoarbă cunoștințe. El are puterea să se învețe pe sine. O singură observare este suficientă pentru a demonstra acest lucru. ”
În multe din articolele mele aduc în atenție importanța Observării. De asemenea, ori de câte ori este ocazia vă încurajez să deveniți observatoare active.
Pentru că este un subiect destul de interesant și important în Montessori, astăzi îi dedic un articol întreg.
În urmă cu mai bine de un secol, M. Montessori și-a propus să observe un grup de Copii într-un spital psihiatric, ca parte a pregătirii sale medicale. Fără să știe însă, ea făcea primii pași ai unei călătorii care avea să schimbe nu numai educația modernă, ci întreaga noțiune a copilăriei umane.
Prin observarea Copiilor cu atenție, sistematic și fără judecată, ea a ajuns, cu surpriză și încântare, la un inedit. Rodul acestei observări a fost una din primele sale lucrări intitulată „Descoperirea Copilului”.
Maria Montessori a înțeles cine este și poate fi tânărul om.
După aceea au venit ani de studiu, călătorii, experimente și cooperare cu alții, dar instrumentul critic a rămas întotdeauna observarea.
De ce avem nevoie de observare?
În viața de zi cu zi, există adesea atât de multe activități ce concură pentru atenția noastră – muncă de făcut, obiective de îndeplinit, oameni cu care să vorbim și oameni de care să avem grijă.
În toată această călătorie, așteptările noastre vizavi de comportamentul și atitudinea Copiilor sunt unele foarte clare – în mintea noastră: să ofere un pupic, să-și lege singuri șireturile, să se joace, să termine tot de mâncat etc.
Doar că apar momente în care Copiii ripostează, comportament intitulat astăzi ca fiind tantrum. Confuzia sau frustrarea pot fi cauze, însă motivele reale ne sunt necunoscute nouă, Adulților. Totuși, ele pot ieși la suprafață prin observare.
Copiii nu sunt mai iraționali decât oricare altă persoană, până la urmă, și de multe ori așteptările personale se bazează pur și simplu pe un fapt incorect.
Uneori nu-i așa că îți este destul de greu să te înțelegi pe tine însuși? Atunci, când vine vorba de propriul Copil, o ființă mentală și psihică extrem de diferită de tine, nu crezi că este și mai dificil să îl/o înțelegi din propriul tău cadru de referință?
De aceea, este important să observi cu atenție pentru a vedea cu adevărat Copiii așa cum sunt, mai degrabă decât să te bazezi pe propriile presupuneri, pe motivațiile bănuite și pe capacitățile imaginate.
Ce este cu adevărat observarea?
M. Montessori a vorbit despre trei tipuri de observări:
– observarea directă a Sinelui (adică, îndreptându-ne atenția asupra propriilor noastre sentimente, gânduri și reacții și notându-le în mod conștient),
– observarea directă a Copilului (atunci când ne așezăm în liniște și singura noastră activitate devine vizionarea cât mai atentă) și
– observarea indirectă (în care putem observa cu atenție în timp ce îndeplinim și alte sarcini, de exemplu în timp ce ne jucăm împreună cu Copilul).
Fiecare dintre aceste tipuri de observări este utilă în felul său. Este ideal să fie aplicate în combinație, deși abilitatea de observare indirectă se poate dezvolta numai după practicarea auto-observării și a observării directe pentru o anumită perioadă de timp.
Care este diferența între a fi pur și simplu un Copil, așa cum suntem obișnuite și a fi un Observator activ?
În primul rând, în timpul observării, nu evalua sau judeca. Interpretarea observării este un exercițiu care vine ulterior, dar nu în timpul.
Interpretarea îndepărtează atenția de la ceea ce se află în fața ta și de multe ori apare tentația să respingi informații suplimentare care ar putea contrazice presupunerile tale.
Poate cea mai dificilă parte, și cu siguranță cea mai mare provocare la început, este să separi observarea obiectivă de propriile reacții, ghiciri și prejudecăți.
Apoi, un alt aspect important este ca în timpul observării să nu intervii. La fel ca un om de știință, recunoaște că trebuie să te detașezi de subiectul studiului. Desigur, dacă vezi un Copil în pericol, trebuie să încetezi să observi și să acționezi imediat.
De asemenea, vor fi situații în care Copilul nu dorește să fie observat – cel puțin nu observat direct. În schimb, va dori să îl ajuți sau să vă jucați împreună. Și în acest caz este important să te conformezi și să încetezi să stai deoparte pentru a observa direct. Însă poți continua cu observarea indirectă.
Este spectaculos de util pentru noi, Adulții, ”să ne interzicem” în a ne amesteca și să urmărim pur și simplu acțiunile Copilului. Adesea, Adulții sunt șocați și încântați de toate lucrurile de care Copiii lor sunt capabili în mod independent, dacă nu sunt întrerupeți prea repede de un Adult ce dorește să ofere „un ajutor”
Observarea în practică
Care este cel mai bun moment pentru a începe observarea unui Copil?
Chiar acum! Într-un mod cât mai natural posibil să îți devină un obicei, un obicei valoros. Apoi, îți pot garanta că vei fi surprinsă de ceea ce vei vedea și descoperi.
Cum să încep?
Ca orice abilitate nouă, ajută să îți setezi intervale de timp pentru a exersa. La început aș recomanda cinci până la zece minute, înainte ca oboseala mentală să intervină iar atenția ta să înceapă să rătăcească.
Pur și simplu găsește un loc confortabil, cu o vedere bună a Copilului și așază-te. Să ai cu tine un pix și o foaie de hârtie pentru a putea nota idei simple, cuvinte sau face mici desene. Cu timpul poți începe să adăugi și intervalul de timp în care Copilul face o anumită activitate pentru a-ți face o idee și de durată.
Ai grijă să nu scrii niciodată de ce sau cât de bine a făcut Copilul activitatea – aceasta este o interpretare subiectivă a faptului, nu faptul în sine!
Cum pot face asta fără ca al meu Copil „să vină peste mine”?
Cu răbdare și empatie, chiar și un Copil mai mic poate înțelege următoarea idee:
„Uite, în acest moment sunt ocupată cu această hârtie. Poți fie să îți iei o altă hârtie și să vii lângă mine, fie să îți continui activitate timp în care eu mi-o termin pe a mea.”
Cum încep cu Observarea Sinelui?
Observarea Sinelui, desigur, este mai dificilă. Este util să păstrezi o înregistrare scrisă (un jurnal) a interacțiunilor tale cu Copilul dacă te confrunți cu o provocare deosebit de supărătoare sau cu un comportament frustrant.
De asemenea, ia în considerare să îți construiești un obicei de a te opri pe parcursul zilei și de a răspunde la câteva întrebări de bază:
– Cum mă simt acum?
– La ce reacționez?
– Ce acțiune ar fi benefică pentru mine acum comparativ cu cea care este cea mai tentantă?
Desigur, auto-studierea atentă este un subiect distinct de cel al acestui articol, dar, din fericire, există multe surse care oferă învățături despre autocunoaștere și atenție conștientă asupra Sinelui.
În încheiere aș dori să mai adaug o singură idee:
Observarea poate și ar trebui să fie prima linie de acțiune în conflict sau provocare, precum și un mod cotidian de prevenire a acestora.
Fie ca observarea să îți aducă multe descoperiri minunate. 🙂
Cu profundă recunoștință,
Raluca
